HeidelbergCement România

HeidelbergCement România SA este unul dintre cei mai importanți producători de ciment, betoane și agregate de pe piața locală, membru al grupului german HeidelbergCement. Compania a luat naștere în anul 2015, prin fuziunea Carpatcement Holding S.A., Carpat Beton S.R.L. și Carpat Agregate S.A., care au fost înființate între 1998 și 2004 ca parte a investițiilor realizate în România de grupul HeidelbergCement, care depășesc 500 de milioane de euro.

HeidelbergCement România S.A. deține trei fabrici de ciment, situate la Tașca, Fieni și Chișcădaga, 19 stații de betoane, 7 cariere și 5 balastiere de agregate. Compania produce și comercializează ciment și betoane de diverse clase (de înaltă rezistență, pentru îmbrăcăminți rutiere, pentru lucrări hidrotehnice, de uz general și poriment), precum și agregate de carieră și de balastieră.

Alte companii ale Grupului în România:

  • Carpat Cemtrans S.R.L. – firmă specializată în transportul cimentului 
  • Carpat Beton Servicii Pompe S.R.L. – firmă specializată în transportul și pomparea betonului
  • Recyfuel S.R.L. – firmă specializată în pre-tratarea și livrarea deșeurilor pentru valorificare energetică în fabricile de ciment

Informații detaliate despre toate societățile grupului HeidelbergCement în România se găsesc în pagina Conducere și acționariat.

Compania are aproximativ 1.000 de angajați (ciment, betoane, agregate, transport & logistică, combustibili alternativi).

Protecția mediului

Dezvoltarea durabilă este cel mai important element al filosofiei companiei. HeidelbergCement România acordă o atenție specială protejării mediului, prin investiții constante și substanțiale în tehnologii de vârf, cu scopul reducerii emisiilor, precum și prin folosirea deșeurilor drept combustibili alternativi (anvelope uzate, plastic, folii, textile, carton, hârtie, deșeuri lemnoase și petroliere). Toate fabricile de ciment, stațiile de betoane, carierele și balastierele HeidelbergCement România dețin certificarea pentru sistemul de management integrat al calității și protecția mediului (ISO 9001:2000 și ISO 14001:1996). Fabrica de la Chișcădaga a fost prima fabrică de ciment din România care a obținut această acreditare.

Programe educaționale pentru tineri

Compania investește, de asemenea, în educație, organizând, în ultimii 11 ani, un concurs de premii profesionale pentru studenții facultăților cu profil tehnic. Compania derulează de asemenea un program de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, adresat proaspeților absolvenți de liceu.

Securitatea și sănătatea în muncă

HeidelbergCement România a implementat politici privind securitatea și sănătatea în muncă și a înființat structuri organizaționale care au obiectivul de a elimina complet accidentele de muncă. Obiectivul „ZERO accidente de muncă” a fost atins în doi ani consecutivi, 2006 și 2007, și reprezintă un angajament permanent al companiei.