„Tinerii gardieni ai mediului” Neamţ au măsurat indicatorii de mediu din fabrica de ciment Taşca

La fabrica de ciment Carpatcement Taşca, „Tinerii gardieni ai mediului” din Neamţ au măsurat împreună cu specialişti indicatorii de mediu, în cadrul celei de a IV-a ediţii a proiectului.

Ca în fiecare semestru, Carpatcement continuă proiectul „Tinerii gardieni ai mediului” prin intermediul căruia liceenii de la Grupul Şcolar Bicaz vin în vizită la fabrica de ciment şi măsoară în timp real indicatorii de mediu.

Însoţiţi de profesorul coordonator, doamna Mihaela Scurtu şi de responsabilul de mediu al fabricii, elevii au avut posibilitatea să asiste la măsurarea indicatorilor de mediu. Cei mai curioşi au pus întrebări şi au luat notiţe pentru a le împărtăşi colegilor şi părinţilor inedita experienţă.

Iniţiat la începutul anului 2013, proiectul „Tinerii gardieni ai mediului” are la bază angajamentul pe care Carpatcement l-a făcut comunităţilor în care activează în sensul de a fi transparentă în ceea ce priveşte performanţele de mediu ale fabricilor de ciment.

S-a reuşit astfel crearea unui dialog între comunitate şi companie deoarece în cadrul întâlnirilor „Sfatul Bătrânilor” pe care Carpatcement le are semestrial cu liderii de opinie ai comunităţilor s-a descoperit că informarea localnicilor în ceea ce priveşte activitatea de mediu a fabricilor este foarte importantă. Aşadar, Carpatcement a adus elevii în fabrici pentru a fi chiar ei cei care văd şi măsoară indicatorii de mediu, proiectul fiind deja la cea de-a patra ediţie în zona Neamţ.

Totodată, elevii au putut observa în detaliu instrumentele care asigură monitorizarea. Pe lângă aceasta, responsabilul de mediu al fabricii Carpatcement de la Taşca, doamna Marta Ciubotaru, le-a explicat cu amănunte procedurile aferente măsurătorilor. Acest fapt a permis elevilor de liceu să interpreteze datele măsurate.

Nr. crt.Indicatorul monitorizat mg/NmcValoarea măsurată

Limita maximă admisă mg/Nmc

1.

Nox328,23 mg/mc

800

2.

SO28,19 mg/mc

450

3.CO1489,99 mg/mc

2.000

4.Pulberi1,29 mg/mc

30

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România