Practică pentru studenți

În fiecare an, sprijinim dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale studenților din învățământul tehnic superior, organizând în punctele noastre de lucru stagii de practică tehnologică pentru grupuri de studenți din universități cu profil tehnic.

De peste 14 ani de zile suntem alături de profesorii și studenții Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnlogii din cadrul Universității Politehnice Bucureşti, Catedra Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Oxidice şi Nanomaterialele, oferindu-le în fiecare an studenților ocazia să aprofundeze și să observe, într-un mediu real de business, aplicabilitatea noțiunilor teoretice acumulate pe parcursul anilor de studii, în cadrul unui stagiu de trei săptămâni de practică tehnologică organizat într-o fabrică de ciment.

În plus, organizăm stagii individuale de practică universitară în urma solicitărilor primite spontan din partea studenților care doresc să dobândească cunoștințe practice în diferite domenii de activitate (de ex. comunicare, protecția mediului, financiar, mentenanță etc.).