Carpatcement Holding i-a premiat pe câştigătorii concursului Quarry Life Award România

În cadrul Galei Naţionale de Premiere, desfăşurată la The Institute, la sfârşitul săptămânii trecute, Carpatcement Holding i-a premiat pe câştigătorii etapei naţionale a concursului Quarry Life Award, o competiţie ştiinţifică şi educaţională desfăşurată la nivel internaţional, care şi-a propus să descopere idei noi privind conservarea şi promovarea biodiversităţii.

Evenimentul a fost organizat sub forma unei dezbateri pe marginea biodiversităţii, la care au luat parte, pe lângă reprezentanţii Grupului HeidelbergCement, specialişti din domeniu, jurnalişti şi reprezentanţi ai celor mai importante ONG-uri de mediu, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scopul acestui format a fost acela de a crea un dialog cu cei care promovează biodiversitatea, dialog care se înscrie în politica de responsabilitate socială a companiei, axată pe feedback-ul primit din partea tuturor părţilor interesate de activitatea Carpatcement.

Dezbaterea a fost deschisă de o prezentare susţinută de Dr. Michael Rademacher (Manager Resurse Naturale, HeidelbergCement Group), care a detaliat principiile şi activitatea grupului în privinţa protejării mediului, insistând asupra biodiversităţii şi a proiectului Quarry Life. A urmat domnul Dr. Florian Aldea (Director General Carpatcement Holding), care a prezentat viziunea de sustenabilitate a HeidelbergCement în România, acolo unde se integrează şi concursul Quarry Life. Acesta a accentuat grija pentru biodiversitate a unui business care trebuie să pună în loc ceea ce a luat de la mediu, lucru de care Carpatcement este perfect conştientă şi încearcă să îl abordeze cât mai responsabil cu putinţă.

Atenţia s-a îndreptat apoi către cei trei laureaţi ai Quarry Life Award România, care şi-au prezentat proiectele câştigătoare. Proiectele din concurs, la care Carpatcement a participat prin cariera de calcar Lespezi, au fost evaluate de către un juriu naţional compus din: Dr. Florian Aldea (Director General al Carpatcement Holding), Dr. Gabriela Niculae (Şef Departament Protecţia Mediului, Carpatcement Holding), Emilian Burduşel (Expert de mediu, UNESCO Pro Natură) şi Alexandru-Radu Săvulescu (Expert comunicare de mediu).

Locul al III-lea a fost câştigat de către Cristina Sînziana Buliga, studentă, cu un proiect intitulat „Quarry’s Life în People’s Life”, care va promova educaţia non-formală despre biodiversitate în comunităţile în care Carpatcement îşi desfăşoară activitatea.

„Quarry Life Award a fost o oportunitate grozavă de a lucra pe două domenii dragi mie, pe care le-am şi studiat: mediul înconjurător şi educaţia. Am cercetat şi scris cu plăcere şi am fost recunoscătoare ca o companie aşa mare acordă atenţie deosebită impactului pe care îl are, atât asupra mediului înconjurător, cât şi a comunităţii locale. Faptul că această competiţie s-a desfăşurat la nivel global, mi-a dat un sentiment de apartenenţă, însemnătatea ei crescând în ochii mei”, a declarat Sînziana.

Locul al II-lea a fost obţinut de către Marko Jankovic, un tânăr ornitolog sârb, care, în proiectul „Descoperirea păsărilor din cariera Lespezi”, introduce o perspectivă interesantă şi pozitivă asupra impactului unei cariere de calcar asupra mediului. Astfel, el cercetează dacă unele dintre speciile de păsări prezente în zona carierei Lespezi ar fi existat în lipsa exploatării, argumentând schimbarea pozitivă a biodiversităţii în anumite cazuri.

„Trebuie să recunosc că am fost plăcut surprins să descopăr o companie care le permite cercetătorilor să studieze biodiversitatea în carierele sale, susținându-i financiar şi în final recompensându-i pentru eforturi şi idei. Felicitări celor de la HeidelbergCement! Consider că este foarte important să oferi oportunităţi de dezvoltare pentru tinerii cercetători, un loc unde să îşi pună în practică ideile şi în cele din urmă să fie şi premiaţi. Cred că acesta este un aspect pozitiv nu doar pentru companie, ci şi din punct de vedere ştiinţific, al încercării de a înţelege schimbările care au loc în habitate şi potenţialul de conservare pe care îl au exploatările miniere”, a declarat Marko.

Locul I a revenit Dr. Mirela Niculescu, profesor asociat la Facultatea de Agricultură şi Horticultură – Universitatea Craiova, cu proiectul „Studiu de evaluare al speciilor şi habitatelor protejate de Natura 2000 în cariera Lespezi”. Proiectul şi-a propus să evalueze specile şi habitatele existente în zona carierei Lespezi, precum şi efectele antropice rezultate din exploatarea minieră în zona carierei. Următorul pas al proiectului este găsirea unor metode de ameliorare sau eliminare a lor.

„Participarea la acest concurs a însemnat oportunitatea de a lucra şi studia într-o carieră minieră, oportunitatea de a contribui la reabilitarea ecologică şi la menţinerea biodiversităţii în condiţii optime în astfel de zone, şi nu în ultimul rând şansa de a cunoaşte oameni minunaţi de la Carpatcement. Câştigarea locului I înseamnă pentru mine un moment extraordinar, încărcat de emoţie în primul rând pentru recunoaşterea meritului ştiinţific”, a declarat Dr. Niculescu.

Cea de-a doua parte a evenimentului a fost rezervată dezbaterii rolului pe care o companie trebuie să îl aibă în conservarea biodiversităţii şi a reunit experţi recunoscuţi în domeniu. Îi amintim aici pe Boris Barov (BirdLife Internaţional), Viorica Moraru (Piaţa Financiară), Doru Mitrana (MaiMultVerde), Raluca Fiser (Green Revolution), Liana Buzea (EcoAssist), Dan Hulea (Societatea Ornitologică Română), Mihaela Marin (Salvaţi Dunărea şi Delta) sau Lăcrămioara Botezatu (CSR Media).

Concluziile care s-au desprins din această discuţie au urmărit mai multe direcţii, de la necesitatea adoptării unor metode alternative de producere a materialelor de construcţie şi până la continuarea investiţiilor în proiecte de educaţie dedicate comunităţilor gazdă fabricilor Carpatcement, pentru a rezolva definitiv probleme care în general sunt doar sporadic abordate. Nu a lipsit nici tema principală, protejarea biodiversităţii, vorbitorii felicitând Carpatcement pentru organizarea concursului Quarry Life, iniţiat la nivelul HeidelbergCement Group. Dr. Florian Aldea a subliniat că deja compania acţionează pe aceste direcţii, oferind ca exemplu studiile desfăşurate de către Carpatcement în vederea identificării unor modalităţi de refolosire a materialelor de construcţie ieşite din uz (exploatare urbană) sau proiectul “Sfatul bătrânilor”, care îşi propune să identifice şi să rezolve punctual problemele din comunităţile în care compania îşi desfăşoară activitatea.

Finalul evenimentului a fost rezervat festivităţii de premiere, în cadrul căreia cei trei câştigători au primit trofeele, diplomele şi cecurile aferente premiului câştigat din partea Dr. Florian Aldea. Dr. Mirela Niculescu a primit trofeul Quarry Life Award România 2012 şi un cec în valoare de 5.000 de Euro, Marko Jankovic trofeul pentru locul al II-lea şi un cec în valoare de 3.000 de euro, iar Sînziana Buliga trofeul pentru locul al II-lea şi un cec în valoare de 1.500 de euro.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România