Carpatcement consultă şi ajută comunităţile gazdă ale fabricilor de ciment

Carpatcement este preocupat de impactul fabricilor de ciment în comunităţile care le găzduiesc şi de bunăstarea oamenilor. Astfel, organizăm periodic întâlnirile denumite „Sfatul Bătrânilor” şi „Sfatul Jurnaliştilor” care au ca scop identificarea şi fructificarea problemelor şi a oportunităţilor zonei.

La Taşca ne-am întâlnit cu membrii grupurilor de iniţiativă „Sfatul Bătrânilor” pentru al patrulea an consecutiv. Cei care au participat la întâlnire sunt următorii:

  • Cătălin Popescu – Şef Secţie Mentenanţă, Fabrica de Ciment Taşca
  • Ghiniță G. Maria – Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ
  • Butnaru Nicu – Vice-Primar, Bicaz
  • Nistor Mircea – Vice-Primar, Tarcău
  • Ioan Vlad Angheluţă – Prefect, Instituţia Prefectului Neamţ
  • Iulian Jugan – Şef Cancelarie, Instituţia Prefectului Neamţ
  • Bălan Cristiana – Instituţia Prefectului Neamţ
  • Gal Pal Ştefan – Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ
  • Drăgan Alexandru – Primar, Taşca
  • Caia Dan – Preot, Parohia „Schimbarea la faţă” Taşca
  • Chiciu Gheorghe – Lider, Sindicatul Liber “Liantul” Bicaz
  • Lazăr George – Director-Adjunct, Grupul Şcolar Bicaz

Oamenii din presă care au asistat la întâlnirea „Sfatul Jurnaliştilor” au fost:

  • Gabriel Apetrii – Agerpres
  • Mădălina Obrocea – Tele M Neamț
  • Valentin Bălănescu – Mesagerul de Neamţ
  • Elvis Sisina – Realitatea Media
  • Ion Asavei – Monitorul de Neamţ şi de Roman

Prin consultările cu membrii acestor grupuri am identificat oportunităţi importante care sunt în curs de implementare. De exemplu, crearea unui centru care să promoveze şi să organizeze acţiuni de voluntariat în municipiul Piatra Neamţ şi care să implice şi cetăţenii din comunităţile Bicaz – Taşca. Susţinerea performanţei în educaţie în domeniul protecţiei mediului prin dotarea laboratorului de protecţia mediului de la Liceul Bicaz în care elevii să poată învăța la un nivel optim despre biodiversitate şi dezvoltare durabilă.

Transmiterea cu titlu gratuit către primăria oraşului Bicaz, a dreptului de proprietate asupra două centrale termice, aflate în proprietatea Carpatcement, de la creşa şi grădiniţa din localitate.

Organizarea unor traininguri şi sesiuni de lucru practice pentru liceeni susţinute cu ajutorul specialiştilor de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Promovarea şi susţinerea sportului de masă în comunitatea Taşca Bicaz în vederea creării unei culturi locale privind sportul prin organizarea de diverse activităţi. Totodată, lucrăm la procesul informării constante a membrilor comunităţii cu privire la activităţile grupului de iniţiativă „Sfatul bătrânilor”. Ca obiective secundare, această oportunitate prevede implicarea cetăţenilor în proiectele de dezvoltare locală iniţiate de către Carpatcement sau atragerea de voluntari din rândul cetăţenilor în proiectele locale.

Cele mai importante probleme identificate la nivelul comunității sunt:

  • Reducerea gradului de risc în privinţa accidentelor rutiere în intersecţia din apropierea şcolii şi a primăriei Taşca prin semnalizarea corespunzătoare şi construcţia de trotuare pietonale.
  • Amenajarea şi renovarea parcării destinate clienţilor Carpatcement în vederea instalării de toalete, mese, bănci şi pubele din care să se colecteze şi să se recicleze deşeurile.
  • Semnalizarea celor două intersecţii dintre calea ferată uzinală şi drumul naţional, deoarece pe sensul dinspre Neagra spre Taşca vizibilitatea este foarte mică.
  • Reamenajarea Spitalului din Bicaz cu ajutorul primăriilor, dar şi a agenţilor economici din zonă.

Astfel, prin intermediul acestor consultări dorim să creăm parteneriate de ajutor reciproc între autorităţi, instituţii şi agenţi economici care să poată veni cu soluţii în rezolvarea problemelor menţionate şi să valorifice oportunităţile pentru dezvoltarea continuă a comunităţii din zona Neamţ.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România