CARPAT BETON lansează la Târgu-Mureş al 13-lea punct de lucru

Printr-o investiţie de 1 milion euro, CARPAT BETON, divizia de betoane a HeidelbergCement AG în România, inaugurează în data de 15 mai al treisprezecelea punct de lucru din ţară: staţia de betoane de la Târgu-Mureş.

„Investiţia în acest punct de lucru se înscrie în strategia de extindere a companiei la nivel naţional. Noua staţie de betoane este situată în centrul ţării, amplasare ce facilitează în mod substanţial activitatea CARPAT BETON care, prin intermediul noului punct de lucru, va putea deservi cu beton de calitate zona Târgu Mureş, o piaţă aflată în plină dezvoltare. În plus, ca urmare a cererii de betoane din ce în ce mai mare în toate zonele ţării, pe viitor ne propunem să deschidem încă două noi staţii la Cluj şi Constanţa”, a declarat Dl. Mihnea Stoian, Director General al CARPAT BETON.

Noul punct de lucru de la Târgu-Mureş este dotat cu un sistem de reciclare a reziduurilor de beton şi cu o tehnologie care permite reducerea la zero a emisiilor de praf şi a zgomotului.

Staţia de betoane din Târgu-Mureş este specializată în producerea de betoane aditivate, sape şi mortare, având o capacitate nominală de producţie de 60 mc/oră. Noul punct de lucru este deservit de personal calificat, activitatea desfăşurându-se în conformitate cu normele europene în vigoare.

Prin inaugurarea acestui ultim punct de lucru, CARPAT BETON operează în total 13 staţii de betoane: Bucureşti (3), Piteşti, Ploieşti, Braşov, Timişoara, Iaşi, Bacău, Oradea, Suceava, Craiova şi Târgu-Mureş.

Grupul HeidelbergCement este lider mondial în domeniul materialelor de construcţie, fiind în acelaşi timp unul dintre primii producători de ciment din lume. La nivel internaţional, Grupul are 40.000 de angajat în 50 de ţări. În 2005, cifra de afaceri a Grupului s-a ridicat la 7,8 miliarde euro iar vânzările de ciment la 68,4 milioane tone. Cu un total al investiţiilor de peste 270 milioane euro şi cu un număr de 2.000 de angajaţi, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanţi investitori germani din România.

În România, HeidelbergCement este prezent din 1998 în producţia de ciment, betoane şi agregate prin companiile CARPATCEMENT HOLDING, CARPAT BETON, respectiv CARPAT AGREGATE.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România