Upcycling-ul pe înțelesul copiilor la “Acces la Educație” 2017

București, 25.05.2017. Aproximativ 120 de elevi de la școlile gimnaziale din localitățile aflate în jurul fabricilor de ciment HeidelbergCement România au învățat, în cadrul unui atelier de upcycling, cum să recicleze și să reutilizeze deșeuri transformându-le într-un obiect valoros. Toate lucrările copiilor vor fi expuse în cadrul fabricilor de ciment, iar cele mai inovative vor fi premiate.

Activitatea se înscrie în cadrul proiectului de responsabilitate socială “Acces la Educație”, inițiat în anul 2013 de HeidelbergCement România din dorința de a crește gradul de educație nonformală a copiilor și tinerilor din comunitățile care găzduiesc cele trei fabrici de ciment ale companiei. Primul workshop a avut loc în Fieni, iar cel de-al doilea a fost adresat copiilor din comunele Șoimuș și Băița. Alți 40 de elevi de la școala gimnazială din comuna Tașca au participat azi, 25.05.2017, la același atelier, inițiativa numărând în total aproximativ 120 de beneficiari.

“Acordăm o atenție deosebită comunităților gazdă și dedicăm continuu resurse pentru dezvoltarea durabilă a acestora, în special a tinerilor. Astfel, ne canalizăm energia și resursele în proiecte eficiente pentru comunitate”, a explicat Marius Lupa, Director al fabricii de ciment Tașca.

În România, există deja inițiative de upcycling care să valorifice deșeurile precum PET-uri, hârtie și carton, sticlă, materiale textile, doze de aluminiu, paleți sau cauciucuri cu scopul de a reduce risipa de materiale, folosindu-le pe cele deja existente. Prin upcycling se produc accesorii, obiecte decorative, mobilier, obiecte de iluminat ș.a. cu valoare mai mare decât deșeurile din care au provenit acestea.

Astfel, copiii participanți la atelier au învățat într-un mod interactiv, de ce este important să colecteze selectiv, să recicleze și să refolosească, de exemplu, sticlele din plastic transformându-le într-un ghiveci de flori sau într-un suport pentru accesoriile școlare și cum acest proces reduce consumul de materiale pentru crearea de produse noi, contribuind la reducerea consumului de energie, a poluării apei, aerului și solului.

“Reducerea cantității de materii prime folosite în procesul de producție, cu scopul de a proteja mediul înconjurător, este unul dintre principale obiective de dezvoltare sustenabilă a HeidelbergCement în România, iar educarea și încurajarea tinerei generații să adopte același comportament responsabil reprezintă una dintre obligațiile noastre în calitate de cel mai mare angajator din comunitate”, a declarat Gabriel Rotaru, Director al fabricii de ciment Chișcădaga.

Totodată, pentru a-i determina pe cei mici să refolosească cât mai creativ tot mai multe deșeuri, HeidelbergCement va expune toate lucrările copiilor în cadrul fabricilor de ciment și le va premia pe cele mai inovative.

Un preambul al acestei expoziții va avea loc de Ziua Internațională a Copilului în Fieni, unde, la inițiativa autorităților locale, lucrările copiilor vor fi expuse și în parcul central. “Apropierea de comunități a dus la crearea de parteneriate puternice cu membrii acestora și ne bucură să fim mereu prezenți în punctele sale vitale”, a declarat Cristian Voinițchi, Director al fabricii de ciment Fieni.

“Acces la Educație” are loc în două etape pe an în localitățile în care își desfășoară activitatea cele trei fabrici de ciment ale HeidelbergCement România. Scopul proiectului este de a sprijini educația nonformală a copiilor din comunițățile gazdă prin crearea, în parteneriat cu autoritățile și instituțiile de învățământ locale, a unui spaţiu instructiv-educativ mai flexibil decât cel şcolar.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați: 

Bogdan Arnăutu, Communication Manager

HeidelbergCement România S.A.

telefon: +40 722 963 603

e-mail: bogdan.arnautu@heidelbergcement.ro