HeidelbergCement Grup lansează competiția Quarry Life Award 2016

Pentru a treia oară, HeidelbergCement inițiază Quarry Life Award, competiție internațională științifică și educațională menită descoperirii de noi idei pentru promovarea și conservarea biodiversității în carierele miniere. Aceste habitate unice vor reprezenta din nou arii deschise pentru efectuarea de cercetări. Mulțumită competiției Quarry Life Award, ținerii – studenți, absolvenți și cercetători – vor avea ocazia de a pune cu adevărat în valoare un sit minier, din punct de vedere educațional și al protejării mediului.

„Compania noastră este dedicată promovării excepționalei flore și faune locale din carierele și balastierele pe care le operează în întreagă lume”, a declarat domnul Bernd Scheifele, CEO al HeidelbergCement. „Credem că ideile și proiectele de cercetare pot îmbunătăți cunoștințele pe care le avem despre valoarea biologică a carierelor, contribuind astfel, mai departe, la protejarea și promovarea biodiversității. Iată de ce, pentru a treia oară consecutiv, organizăm Quarry Life Award.”

Quarry Life Award se va derula în peste 20 de țări din Europa, Africa, Asia Centrală și regiunea Asia-Oceania. Studenții și oamenii de știință, precum și ONG-urile pot participă prin prezentarea unei propuneri de proiect până la data de 1 martie 2016, pe site-ul www.quarrylifeaward.ro.

Pentru această ediție, competitorii pot elabora un proiect într-una dintre următoarele categorii:

  • Cercetări în domeniul habitatelor și speciilor
  • Managementul biodiversității
  • Educație și inițiative de conștientizare
  • Dincolo de limitele carierei
  • Proiecte pentru clase de elevi

Cele mai bune cinci propuneri de proiect din fiecare țara vor fi selectate, pentru a intră în fază de lucru în teren, pe bază valorii adăugate pentru natură și societate, aspectelor legate de inovație, fezabilitate, creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului și implicarea factorilor de interes.

Din aprilie până în septembrie 2016, toate proiectele selectate vor concura simultan la nivel național și internațional și vor fi evaluate individual de jurii atât naționale, cât și internaționale. La nivel național, cele mai bune idei vor fi recompensate cu premii de 1.500 de euro, 3.000 de euro, respectiv 5.000 de euro. La nivel internațional, cel mai bun proiect din fiecare categorie va fi distins cu premii de câte 10.000 de euro, iar cel mai bun proiect din toate categoriile va primi Marele Premiu, în valoare de 30.000 de euro. Proiectele câștigatoare vor fi desemnate în toamnă anului 2016.

Quarry Life Award în România

În România, 3 cariere de calcar, o carieră de agregate și o balastieră își vor deschide porțile pentru a permite implementarea practică a proiectelor participante.

  • Bicaz Chei-calcar
  • Crăciunești-calcar
  • Lespezi-calcar
  • Iglicioara-agregate
  • Slătioara-agregate

Informații suplimentare disponibile online pe site-ul www.quarrylifeaward.ro.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România