„Tinerii gardieni ai mediului” monitorizează activitatea Carpatcement la fabrica din Fieni

Carpatcement a lansat programul „Tinerii gardieni ai mediului” şi la fabrica din Fieni unde şase elevi ai Liceului „Aurel Rainu” au vizitat fabrica alături de specialişti pentru a vedea cum se măsoară indicatorii de mediu.

Debutul proiectului „Tinerii gardieni ai mediului” a avut loc acum două săptămâni la fabrica din Bicaz, iar ideea implementării lui s-a născut în urmă preocupării liderilor de opinie formali şi informali reuniţi la întâlnirile „Sfatul Bătrânilor”. Scopul acestuia este de a informa şi educa localnicii din comunităţile gazdă asupra impactului de mediu pe care îl are un actor economic în viaţă unei comunităţi.

Compania Carpatcement îşi propune să crească gradul de transparenţă în privinţa performanţei de mediu din dorinţa de a-i implica pe localnici şi de a afla în mod cât mai direct aşteptările pe care aceştia le au şi mai ales impactul pe care îl resimt.

Astfel, echipa de elevi ai Liceul Tehnologic „Aurel Rainu” Fieni a fost însoţită de către profesoara coordonatoare care predă protecţia mediului, doamna Lidia Vatavu, iar ghidarea prin fabrică s-a făcut alături de responsabilul de mediu al fabricii Carpatcement Fieni, domnul Daniel Olic.

Elevii au beneficiat de un training asupra proceselor şi procedurilor de măsurare a valorilor fiecărui indicator de mediu important în activitatea fabricii Carpatcement. De asemenea, ei au avut acces la datele măsurate în luna noiembrie şi la instrumentele de măsurare. Pentru că în perioada de iarnă fabrica este oprită pentru lucrări de mentenanţă, elevii au analizat datele înregistrate până la sfârşitul lunii noiembrie, urmând ca la reluarea activităţii de producţie să facă o nouă vizită în fabrică pentru a măsura în timp real indicatorii de mediu.

„Fiind printre primele din România, fabrica de ciment din Fieni a fost mereu un punct de referinţă, iar după ce HeidelbergCement a preluat-o în 2002, i s-au adus multiple îmbunătăţiri şi instalaţii ultra moderne, investiţiile totale de mediu ridicându-se la 10,8 milioane Euro.

Îmbunătăţirile pe care le-am făcut ne-au ajutat să reducem considerabil valorile indicatorilor de mediu care deseori depăşeau limitele impuse de lege. Astfel, cu ajutorul proiectului „Tinerii gardieni ai mediului” elevii din comunitate sunt găzduiţi şi angrenaţi în activitatea fabricii, iar alături de specialiştii noştri pot măsura indicatorii de mediu pe care fabrica şi compania şi-i asumă public prin raportarea lor transparentă”, a declarat declarat Directorul fabricii de ciment Fieni, domnul Cristian Voinițchi.

„Desigur că aceste date erau accesibile oricui înainta o cerere scrisă către fabrică, dar în ideea susţinerii transparenţei am ales să comunicăm chiar noi aceste informaţii cu ajutorul unor elevi cărora le dăm posibilitatea de a vedea cum funcţionează fabrica de ciment din oraşul lor şi care pot fi martori direcţi ai măsurătorilor indicatorilor.

Astfel, promitem o informare constantă asupra rezultatelor eforturilor noastre de a reduce impactul de mediu al activităţii pe care o desfăşurăm, chiar şi în cazul în care apar rezultate negative cauzate de accidente sau alte erori”, a completat Cristian Voinițchi, Directorul fabricii de ciment Fieni.

Valorile înregistrate în data de 5 noiembrie 2013, sunt următoarele:

Nr. crt  Indicatorul monitorizat  Valoarea măsurată mg/Nmc  Limita maximă admisă mg/Nmc

1.                       NOx                               587,69                                         800
2.                       SO2                                 0,34                                            450
3.                       CO                                861,65                                        2.000
4.                     Pulberi                               7,54                                            30

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România