Rezultatele studiului de vegetaţie din zona Cornetu

Carpatcement Holding şi partenerii săi în cadrul programului de responsabilitate socială „Bucureştiul respiră” – Asociaţia Experţilor de Mediu, Agenţia de Protecţie a Mediului Ilfov şi Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Bucureşti, au finalizat recent studiul privind arborii şi arbuştii rezistenţi la condiţiile microclimatului local din zona comunei Cornetu, judeţul Ilfov, acolo unde se va planta perdeaua forestieră de protecţie.

Studiul reprezintă o etapă importantă a programului „Bucureştiul respiră” iniţiat de curând de Carpatcement Holding. Programul constă în plantarea unei păduri de protecţie a Bucureştiului în comuna Cornetu, situată în zona periurbană a Municipiului Bucureşti, în Judeţul Ilfov, la cca 10 – 15 km de Capitală.

„Studiul oferă suportul şi expertiză tehnică necesară implementării programului Bucureştiul respiră în modul cel mai responsabil şi mai profesionist cu putinţă. Expertiza şi experienţa partenerilor noştri reprezintă pentru noi garanţia succesului programului Bucureştiul respiră”, a declarat Mihai Rohan, Director General Carpatcement Holding.

Potrivit acestui studiu, locaţia pădurii de protecţie din Comuna Cornetu are relieful specific Câmpiei Române centrale şi aparţine sectorului de Câmpie Argeşeană – Vlăsia. Aceasta are o luncă largă de câţiva kilometri unde sunt prezente soluri prielnice plantărilor cu salcâm, pin, salcie, plop (soluri azonale aluviale luto-nisipoase) în condiţiile nivelării şi administrării unor îngrăşăminte organice şi minerale.

Arealul împădurit cu arbori şi arbuşti ocupă 2,4 ha la o altitudine de 60-75 m, în fosta albie a râului Argeş, pe un sol aluvial azonal izolat de Argeş prin lucrări hidrotehnice, care au implicat construcţia unui baraj şi a unui lac de acumulare pe cursul actual al râului, ce a fost deviat.

O bună perdea de protecţie trebuie să fie înaltă pentru a proteja suprafeţe mari, semipermeabilă la vânt pentru a-l frâna fără să creeze turbulenţe.

Pentru aceasta, studiul a recomandat arborii cu port înalt, care prezintă o creştere dreaptă – în special plop euroamerican şi salcâm, care vor alcătui un crâng, iar arbuştii precum lemnul câinesc vor completa spaţiile libere şi vor delimita zona. Perdeaua de protecţie, amplasată perpendicular pe şoseaua ce leagă Bucureştiul de Alexandria, cuprinde arbori precum plopul euroamerican şi salcâmul.

Conform studiului realizat în comuna Cornetu, zona împădurită cu arbori şi arbuşti prin programul „Bucureştiul respiră” ajută vegetaţia naturală să ocupe noi teritorii şi să se refacă acolo unde a fost suprimată de construcţii şi depozitari de deşeuri.

Vegetaţia introdusă contribuie la micşorarea contrastelor climatice specifice zonelor deschise, la realizarea unui paravan împotriva vânturilor dominante, a căror viteză este diminuată, reduce impactul eroziunii pluviale şi scade nivelul apelor freatice, preluând în parte pulberile şi noxele din aer şi micșorând astfel poluarea, aidoma unui filtru.

Alte efecte benefice ale plantării de arbori şi arbuşti sunt: răcorirea climatului în perioada caniculei, creşterea umidităţii aerului, diminuarea zgomotului, combaterea viiturilor, filtrarea apelor de precipitaţii, stabilizarea solului, mărirea cantităţii de oxigen eliminat în atmosferă, dezvoltarea apiculturii.
Perdeaua de protecţie joacă în acelaşi timp un rol estetic şi educativ, permiţând creşterea calităţii vieţii prin apropierea de natură şi sensibilizarea populaţiei în legătură cu protecţia mediului.

Cu un total al investiţiilor de peste 270 milioane Euro şi cu un număr de 2.000 de angajaţi, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanţi investitori germani din România.

În România, HeidelbergCement este prezent din 1998, în producţia de ciment, betoane şi agregate prin companiile Carpatcement Holding, Carpat Beton, respectiv Carpat Agregate.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România