Declaraţie de presă – Accident Bicaz

Bicaz, 27 februarie 2008 – Cinci vagoane ale unui tren de transport feroviar de calcar au deraiat pe linia ferată uzinală Bicaz Chei – Țepeșeni (la km 17), în jurul orei 04:10. Accidentul s-a produs în timpul unui transport de la carieră către fabrica de ciment de la Taşca.

Primele cercetări arată că accidentul s-a produs ca urmare a ruperii unei osii la vagonul nr. 4 din convoi, ce a condus la deraierea şi răsturnarea a cinci vagoane încărcate cu calcar. Printre pagube se numără distrugerea completă a trei schimbătoare de cale ferată şi a liniei ferate industriale pe o distanţă de circa 100 – 120 metri. Accidentul nu s-a soldat cu nici o victimă umană. Atât calea ferată, cât şi trenul sunt în proprietatea Carpatcement Holding.

Activitatea de transport pe calea ferată uzinală a fost externalizată din anul 2003, prestatorul de servicii fiind Compania de Transport Feroviar Bucureşti (CTF Bucureşti). În conformitate cu prevederile contractuale, prestatorul are sarcina realizării reviziilor şi reparaţiilor materialului rulant, precum şi sarcina de a asigura circulaţia trenurilor în condiţii de totală siguranţă. În urma producerii accidentului, conducerea CTF Bucureşti a fost informată, reprezentanţii companiei înfăţişându-se de urgenţă la locul accidentului pentru a realiza reparaţiile necesare.

A fost numită o comisie tehnică de cercetare a cauzelor accidentului şi stabilire a măsurilor operative, care va investiga condiţiile în care s-a produs accidentul şi va propune măsurile necesare pentru reluarea circulaţiei trenurilor în cel mai scurt timp. Se apreciază că durata de timp necesară refacerii infrastructurii afectate este de minim 48 ore până la reluarea circulaţiei de la carieră la fabrică.

Acest accident este unul singular; până acum nu au mai fost înregistrate evenimente similare în cadrul fabricii de ciment de la Taşca.

Vom reveni cu detalii imediat ce vor apărea informaţii suplimentare.

HeidelbergCement este lider mondial pe piaţa de agregate şi un important jucător în domeniul cimentului, betonului şi altor activităţi conexe, ceea ce îl poziţionează printre cei mai mari producători de materiale de construcţii din lume. Compania are peste 70.000 de angajaţi în 2.800 de locaţii pe patru continente. Pentru 2007 cifra de afaceri a Grupului este estimată la aproximativ 10.7 mld. Euro iar vânzările de ciment şi clincher se ridică la aproximativ 88 milioane tone.

În România, Grupul este prezent în producţia de ciment, betoane şi agregate prin companiile Carpatcement Holding, Carpat Beton, respectiv Carpat Agregate. Activităţile din domeniul cimentului în România sunt coordonate de compania Carpatcement Holding. Cimentul este produs în cele trei fabrici aflate la Bicaz, Deva şi Fieni.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România