Carpatcement sprijină comunităţile din judeţul Hunedoara prin „Ora de Voluntariat“

Carpatcement a premiat câştigătorul concursului „Ora de Voluntariat”, desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean la nivelul şcolilor şi liceelor din judeţul Hunedoara.

Proiectul „Ora de Voluntariat”, iniţiat de Carpatcement şi sprijinit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, a avut în centru ideea voluntariatului în sprijinul comunităţii. Această idee şi proiectul care i-a urmat a reieşit din discuţiile periodice pe care fabrica de ciment Chișcădaga, parte a Carpatcement Holding, le poartă sub forma „Sfatului Bătrânilor” cu liderii locali şi judeţeni din zona în care îşi desfăşoară activitatea, printre aceştia numărându-se inclusiv reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar.

„Ne bucură foarte mult faptul că am reuşit să desfăşurăm acest proiect amplu, care se încadrează politicii noastre de responsabilitate socială şi viziunii legate de o dezvoltare sustenabilă a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Inspectoratul Şcolar, căruia vrem să îi mulţumim pe această cale, s-a alăturat firesc proiectului, având în vedere că sprijină aceleaşi valori ca şi noi: schimbarea de durată se face numai prin schimbarea mentalităţilor, începând de la educaţia copiilor”, a declarat domnul Mircea Bobora, directorul Fabricii de ciment Chișcădaga.

La concurs, desfăşurat începând cu luna noiembrie 2013 şi care s-a încheiat ieri, 22 ianuarie, cu premierea de la Inspectoratul Şcolar, au luat parte peste 1.400 de elevi de toate vârstele din judeţ, din 28 de unităţi de învăţământ, şcoli generale şi licee. Elevii au fost coordonaţi de 55 de cadre didactice, diriginţi sau profesori care şi-au înscris clasa în concurs, rezultând astfel 55 de echipe de voluntari.

„Vrem să mulţumim companiei Carpatcement pentru ideea acestui proiect şi pentru sprijinul acordat în desfăşurarea lui. Succesul activităţilor a fost unul deosebit, dovadă şi numărul mare de participanţi. Dar succesul acţiunii nu ar fi fost atât de mare fără implicarea elevilor şi a profesorilor, ceea ce arată că ei sunt pregătiţi să fie responsabili social, având nevoie doar de mici impulsuri în această direcţie, pe care noi suntem deschişi să le oferim”, a declarat şi domnul Constantin Huţan, Inspector Şcolar General.

Activitatea, deschisă tuturor profesorilor şi elevilor din judeţ, a constat în desfăşurarea unei ore de voluntariat în sprijinul comunităţii, tema acesteia fiind complet la alegerea participanţilor. Conform regulamentului, înscrierea în concurs s-a făcut prin simpla trimitere a unei descrieri a acţiunii şi a câtorva poze ilustrative către organizatori.

Colectivul de evaluare a proiectelor, alcătuit din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai Carpatcement, a apreciat originalitatea, beneficiarii direcţi, impactul comunitar, dar şi impactul simbolic al fiecărei acţiuni în parte. Împrumutând metodologia de premiere a Inspectoratului Şcolar, au fost desemnate locurile I-III şi 12 menţiuni, restul participanţilor primind diplome de participare.

Locul I şi premiul, care a constat într-o tabletă destinată ajutorului în activitatea didactică, a fost câştigat de domnul profesor Alin Petraş, de la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” din Deva. Echipa dumnealui, clasa a XII-a D, a reuşit să se mobilizeze exemplar şi să ajute aproximativ 100 de persoane nevoiaşe dintr-un cartier mărginaş al Devei (strada Carierei) cu obiecte de igienă şi produse alimentare. Locul al II-lea a fost obţinut de doamna profesoară Mirela Gherman, alături de clasa a XII-a D de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, care au organizat un Flash Mob de conştientizare a problemei copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Pe locul al III-lea au urcat doamna profesoară Diana Dabucean şi clasa a V-a A de la Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu” Haţeg, care au strâns ajutoare pentru copiii nevoiaşi din oraşul lor.

„Mulţumim atât companiei Carpatcement, cât şi Inspectoratului pentru această iniţiativă, care ne-a oferit oportunitatea de a arăta ce putem face pentru comunitate. Nu este prima oară când noi la liceu desfăşurăm astfel de activităţi, doar că acum ne-am mobilizat mai mult ca de obicei, impulsionaţi fiind şi de competiţia cu celelalte echipe, care au avut proiecte dintre cele mai interesante şi cu impact comunitar”, a declarat domnul profesor Alin Petraş.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat „Ora de Voluntariat”, dar mai ales impactul în comunitate şi valoarea ei simbolică, cu potenţial de a servi drept exemplu, organizatorii îşi propun ca aceasta să fie doar prima ediţie, urmând a mai fi organizate şi alte ediţii în viitor.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România