Carpatcement atacă în instanţă Decizia Consiliului Concurenţei

Carpatcement îşi face publică poziţia faţă de decizia Consiliului şi subliniază câteva dintre argumentele aduse ca probe împotriva acestei decizii.

Carpatcement respinge categoric decizia Consiliului şi declară că respectarea prevederilor legale este unul dintre principiile fundamentale care stau la baza politicii de afaceri a companiei.

Decizia Consiliului se îndepărtează de la practica şi legislaţia română şi comunitară şi se bazează strict pe acuzaţii nefondate, prezumţii şi speculaţii nesusţinute însă de dovezi.

Decizia reflectă o analiză greşită a Consiliului privind situaţia de pe piaţa de ciment din România. De asemenea, demonstrează o interpretare neconformă cu realităţile industriei de ciment, referitoare la costurile de producţie, fluctuaţiile cotei de piaţă şi la modalităţile de stabilire a preţurilor.

Principalele argumente ale Carpatcement împotriva deciziei Consiliului includ următoarele:

  1. Nu există şi nici nu au existat înţelegeri de stabilire a preţului între Carpatcement şi ceilalţi producătorii de ciment din România.
  2. Piaţa românească de ciment este competitivă.
  3. Cotele de piaţă ale producătorilor de ciment au variat considerabil de-a lungul perioadei investigate (2000 – 2004)
  4. Nu a existat paralelism de preţ între producătorii de ciment din România.
  5. Creşterea preţurilor practicate de Carpatcement se încadrează în media de creştere înregistrată de celelalte produse industriale în perioada desfăşurării investigaţiei (2000 – 2004).
  6. Carpatcement participă, împreună cu ceilalţi producători de ciment din România, în cadrul CIROM (Patronatul din industria cimentului şi altor produse minerale pentru construcţii din România) doar cu scopul de a coordona eforturile depuse în domenii precum protecţia mediului, utilizarea reziduurilor din alte industrii, standardizarea şi promovarea industriei materialelor de construcţii. Toate informaţiile incluse în buletinele CIROM au fost publice, au făcut referire la trecut şi nu au inclus niciodată preţuri.
  7. Structura actuală a pieţei româneşti de ciment a fost aprobată de către autorităţile competenţe ale statului (în materie de privatizare şi de concurenţă), cu scopul de a crea o piaţă competitivă echilibrată. În acest sens, Carpatcement a acţionat întotdeauna într-o manieră transparentă, cu consultarea şi aprobarea autorităţilor române competenţe, inclusiv cu cea a Consiliului Concurenţei.

Carpatcement acordă o importanță deosebită clienţilor, angajaţilor şi partenerilor săi. Angajamentul companiei noastre de a oferi produse de înaltă calitate, servicii impecabile pentru clienţi, condiţii corecte de angajare şi protecţie a mediului, a fost îndeplinit prin investiţii constante de modernizare a fabricilor şi prin implementarea de noi tehnologii.

Bogdan Arnăutu

ESG and Communication Manager

Heidelberg Materials România Șos. București-Ploiești 1A,
Bucharest Business Park, clădirea C2
013681 București
România