Home arrow Presa arrow Comunicate de presa arrow CARPAT BETON a inaugurat o noua statie de betoane la Oradea

CARPAT BETON a inaugurat o noua statie de betoane la Oradea

02 aug 2005 Categorii: Corporate, Carpat Beton
Printr-o investitie de 1,5 milioane euro, CARPAT BETON, divizia de betoane a Grupului HeidelbergCement in Romania, a inaugurat in luna august cel de-al zecelea punct de lucru din tara: statia de betoane de la Oradea. Deschiderea noii statii face parte din strategia de extindere la nivel national a Grupului.

Am construit aceasta statie de betoane in acord cu strategia de dezvoltare durabila a Grupului HeidelbergCement, statia fiind dotata cu un sistem de reciclare a reziduurilor de beton si cu tehnologie care permite reducerea la zero a emisiilor de praf si a zgomotului. Mai mult decat atat, activitatea va putea fi continuata chiar si pe timpul iernii, deoarece statia dispune de instalatii de incalzire pentru apa si agregate. Decizia de a investi in statia de la Oradea a fost luata in urma unei analize ce a evidentiat necesitatea unei statii de betoane moderne care sa deserveasca clientii si potentialul economic deosebit al orasului”, a declarat Dl. Mihnea Stoian, Director General al CARPAT BETON.

Statia de betoane de la Oradea se afla in imediata vecinatate a soselei de centura, amplasare ce faciliteaza in mod substantial activitatea companiei. Prin acest nou punct de lucru este consolidata pozitia CARPAT BETON in cadrul pietei de constructii din zona de vest a Romaniei.

Lucrarile de constructie la statia din Oradea au durat 3 luni. Noul punct de lucru este specializat in producerea de betoane aditivate, sape si mortare, avand o capacitate nominala de productie de 70 mc/ora. Procesul de productie este asistat de calculator. Statia poate livra produsele in cantitatile, tipurile si calitatea cerute de clienti, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu normele europene in vigoare.

Carpat Beton opereaza la ora actuala 10 statii de betoane: Bucuresti (3), Timisoara, Ploiesti, Iasi, Brasov, Pitesti, Bacau si Oradea.

Grupul HeidelbergCement este lider mondial in domeniul materialelor de constructie, fiind in acelasi timp unul dintre primii producatori de ciment din lume. La nivel international, Grupul are 42.000 de angajati in 50 de tari. In 2004, cifra de afaceri a Grupului s-a ridicat la 6,9 miliarde euro iar vanzarile de ciment la 65 milioane tone. Cu un total al investitiilor de peste 240 milioane euro, HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanti investitori germani din Romania.

In Romania, HeidelbergCement este prezent din 1998 in productia de ciment, betoane si agregate prin companiile CARPATCEMENT HOLDING, CARPAT BETON, respectiv CARPAT AGREGATE.

Pentru informatii suplimentare va rugam contactati:

Bogdan Arnautu, Communication Manager CARPATCEMENT HOLDING
Telefon: 021 311 59 75/76.